Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

Taguri Posturi ‘concurs’

În perioada 19 martie 18 aprilie 2014, compania Horus Center, specializată în retail pe domeniile papetărie, birotică şi tipizate, a desfăşurat un concurs cu tombolă “Coşuleţul de Paşte al iepuraşului” destinat grădiniţelor din Piteşti şi din împrejurimi, în parteneriat cu Koh-I-Noor.

Acesta s-a adresat copiilor din toate grupele, fără limită de vârstă, iar scopul principal a fost acela de a-i încuraja pe cei mici să deseneze, să se implice în activităţi activităţi cât mai diverse şi să primească un premiu frumos şi util în schimbul implicării avute. De asemenea, ne-am dorit ca cei mici să înveţe ce înseamnă o extragere şi, nu în ultimul rând, să îi cunoaştem şi să creăm o relaţie apropiată.

Pentru a participa la campanie, copiii au trebuit să deseneze sau să picteze ce îţi doresc să primească de Paşte. Apoi, fiecare participant a completat un talon care conține numele și grupa, talon care a intrat automat în extragere. Fiecare câştigător a primit un set de rechizite care a conţinut un caiet de colorat, un caiet de desen, plastelină, accesorii Craft, radiere etc. Valoarea totală a premiilor a fost de 2700 de lei cu TVA.

Premiile au fost acordate prin tragere la sorți, care a avut loc în perioada 7-11 aprilie 2014, în cadrul fiecărei grădiniţe din Pitești sau din localităţile limitrofe care s-a înscris la concurs. Comisia de tragere la sorți a fost alcătuită din 3 membri, 2 angajaţi ai organizatorului, respectiv un membru din partea departamentului juridic, un membru din partea departamentului management relaţii clienţi și un reprezentant al gradinitei.

Această campanie face parte din strategia de comunicare a Horus Center şi este prima dintr-un şir de activităţi destinate diferitelor categorii de public ale Horus Center. Pentru mai multe detalii, vă invităm să ne cunoaştem pe www.Horus-Center.ro!

 

Magazinul online de incaltaminte si imbracaminte, Matar.ro, deruleaza un concurs destinat afiliatilor Profitshare, prin care va oferi la mijlocul lunii aprilie un premiu de senzatie.

Premiul oferit este un sejur citybreak cu destinatia Roma, Italia, pentru 2 nopti, 3 zile pentru doua persoane.

La campania denumita „Matar.ro te trimite la Roma” poate participa orice persoana inscrisa in reteaua de marketing afiliat Profitshare. Inscrierea in reteaua Profitshare este gratuita si este deschisa oricui este pasionat de marketing online si nu numai. Toate detaliile despre concursul „Matar.ro te trimite la Roma” se regasesc pe blogul retelei de afiliere Profitshare.

Prin aceasta campanie Matar.ro doreste sa multumeasca afiliatilor care se implica activ in dezvoltarea magazinului si sa le ofere cu aceasta ocazie sansa de a se bucura de mai mut decat comisioanele acordate pentru fiecare vanzare pe care o aduc – aceea de a se relaxa pe deplin, timp de cateva zile intr-o destinatie deosebita a Europei.

Din momentul inceperii colaborarii cu Profitshare, Matar.ro a inregistrat o crestere semnificativa a vanzarilor, ca urmare a prezentarii unor conditii de colaborare excelente pentru afiliati.

“A devenit o obisnuinta pentru noi sa ne rasplatim clientii cu premii si ne face placere sa venim si in intampinarea afiliatilor cu un premiu mai mult decat interesant. Stim ca nu este chiar simplu sa aduci vanzari impresionante in calitate de afiliat, motiv pentru care am decis sa recompensam efortul celor care se implica activ in dezvoltarea Matar.ro. Mai mult decat atat, ii incurajam si pe ceilalti afiliati sa se inscrie si sa promoveze magazinul online Matar.ro – oricine poate castiga, intrucat concursul ofera sanse egale tuturor afiliatilor.” – Ana-Maria Dragota, Marketing manager – Matar.ro.

 Contact pentru presa:

Ana-Maria Dragota

Email: anamaria@matar.ro

Despre Matar.ro:

Magazinul online Matar.ro vinde incaltaminte si imbracaminte din anul 2012. Business-ul a evoluat dintr-un proiect pilot, numit Fashion Shoes, care a demonstrat ca viitorul magazin va avea succes. Specificul magazinului este varietatea extinsa de articole de incaltaminte la preturi accesibile. Dublat de un website prietenos si rapid, promotii frecvente si o echipa pasionata de e-commerce, Matar.ro a reusit sa onoreze comenzile a peste 30.000 de cliente din Romania si de peste granita.

Despre Profitshare:

Profitshare este reteaua de afiliere cu cele mai mari vanzari din Romania. Pana in prezent, Profitshare a livrat pentru magazinele inscrise in cadrul platformei vanzari de peste 295 milioane de lei. Profitshare livreaza vanzari profitabile pentru un numar de aproape 80 de magazine online precum Matar.ro, eMAG, ZorileStore.ro, Flanco, Libris, YellowStore, Boutique Mall, FashionUp, COMODO si PCFun.ro.

LeaderMag în luna lui Dragobete

07/02/2014 - 08:02 AM - postat de LeaderMag

Cei care iubesc găsesc în fiecare zi un prilej pentru a sărbători dragostea. Însă, în luna februarie dragostea capătă o rezonanţă mai mare şi mai intensă.

În luna lui Dragobete, LeaderMag sărbătoreşte alături de toţi cei care sunt îndrăgostiţi, iubesc sau sunt în căutarea marii iubiri într-un mod inedit prin Concursul “Câştigă o super tabletă de Dragobete”. Concursul constă în rezolvarea printr-o aplicaţie a unui puzzle cu scene din filmele preferate a căror creaţie a avut la baza scenariului o carte.

Aplicaţia se numeşte “LeaderMag Puzzle” şi o găsiţi pe pagina oficială de facebook. Tot de ce aveţi nevoie e un cont creat pe facebook, accesaţi aplicaţia, cu un LIKE deveniţi prietenii lui LeaderMag şi începeţi să rezolvaţi puzzle-ul. Timpul acordat pentru a rezolva este de 90 de secunde. În cazul în care nu aţi reuşit din prima, aplicaţia vă oferă încă o şansă să participaţi la concurs.

Pentru cei isteţi care reuşesc, LeaderMag oferă ca premii vouchere în valoare totală de 150 de lei cu care puteţi cumpăra orice produs de pe librăria online www.leadermag.com. Marele premiu este o tabletă performantă Samsung Galaxy Tab 3 care aşteaptă cu nerăbdare să îşi cunoască câştigătorul pe data de 28 februarie.

LeaderMag este librăria online ce oferă o gamă largă de cărţi la preţuri accesibile cu posibilitatea de livrare rapidă şi sigură în fiecare localitate din România. Pe lângă impactul economic, ne propunem şi obiective cu tentă culturală şi socială şi anume să contribuim la creşterea nivelului educaţional prin lectură în România.

Mai multe detalii pe: https://www.facebook.com/LeaderMagOnline

http://www.leadermag.com/

DanceMasters 2014, concurs de dans la editia a 11-a

06/01/2014 - 07:01 PM - postat de PR DanceMasters

S-au pus în vânzare bilete prin Eventim la a 11-a ediție DanceMasters – cel mai important concurs de dans sportiv din țară.

3 zile întregi de concursuri între 28-30 martie, la Sala Polivalentă, în care se așteaptă dansatori din peste 20 de țări. Sâmbătă 29 martie și duminică 30 martie de la ora 19:30 au loc Galele DanceMasters unde vor străluci în finale cei mai buni dansatori, standard și latino. Atmosfera din sală va fi aprinsă de show-urile alese pentru această ediția a 11-a, surpriză pe care organizatorii au pregătit-o iubitorilor de dans.

Accesul se face pe bază de bilet, atât pentru adulți cât și pentru copii.

Biletele în sală și pentru mesele VIP din jurul ringului de dans pot fi procurate prin toată rețeaua Eventim:  http://www.eventim.ro/ro/bilete/dancemasters-2013-bucuresti-sala-polivalenta-291506/event.html

Imagini de la editiile anterioare in linkurile de mai jos

semifinale WDSFstandard

show

show

show

show tango

semifinala latino

finala juniori

Contact

Irina Marcopol

0727 631 169

www.dancemasters.ro

Prima retea de ghiduri turistice online gratuite a lansat un nou serviciu

31/07/2012 - 05:07 PM - postat de ghidurituristice

Echipa ghiduri-turistice.info este o comunitate pasionata de calatorii. Nu suntem agentie de turism si nici revista de travel, ci suntem o echipa care a decis sa formeze prima retea de ghiduri turistice online gratuite din Romania.

Am constat cu surprinde ca la noi in tara avem o multime de oameni pasionati de calatorii, dovada fiind si numarul mare de prieteni care ni s-au alaturat pe Facebook – peste 65.000– ( www.facebook.com/ghiduri.turistice).

Urmatorul nostru pas a fost de a lansa si un blog despre turism. Avand in vedere succesul avut si feedback-ul pozitiv primit de la cititori asupra blogului nostru am decis sa lansam si serviciul de newsletter.

Cei abonati la newsletter vor primi informatii scurte dar interesante despre diverse destinatii. Tot aici veti gasi si poze foarte frumoase pe care le selectam cu mare atentie. Am decis ca materialele din cadrul newsletterelor sa fie unice si originale, astfel ca acestea nu vor mai putea fi regasite niciunde ( nici macar pe blog).

Cu ocazia lansarii acestui serviciu ne-am gandit sa organizam si un mic concurs prin care cititorii nostri pot castiga un aparat foto BENQ, cu care sa poata face cat mai multe poze in concediile lor ( detalii la noi pe blog www.ghiduri-turistice.info sau pe pagina de Facebook).

In cazul in care sunteti iubitori de calatorii va asteptam cu mare drag sa ne impartasiti parerile voastre si sa va alaturati comunitatii nostre.