Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

OSF Global Services incurajeaza diversificarea activitatilor de timp liber pentru copiii provenind din familii defavorizate

Data publicarii: 28.03.2014 ora 10:03 AM


Bucureşti, 26 martie 2014  In luna martie, OSF Global Services a organizat o serie de activitati distractive pentru copiii cu posibilitati materiale reduse si putine optiuni de petrecere a timpului liber.

Mai multi copii provenind din medii sociale cu nivel de trai redus s-au bucurat, de-a lungul a trei zile, de o serie de iesiri in oras. De multe ori, activitati familiare pentru majoritatea copiilor, precum vizionarea unui film la cinematograf sau iesirile la masa in oras, reprezinta activitati inedite pentru copiii provenind din familii cu posibilitati materiale reduse. De aceea, echipa OSF Global Services a contribuit la imbunatatirea calitatii timpului liber al acestora, in incercarea de a le facilita o dezvoltare armonioasa.

Ziua 1: Copiii au avut ocazia sa vizioneze pentru prima data un film animat in format 3D. Noutatea experientei a fost covarsitoare pentru cei mai multi, venindu-le greu sa creada ca o simpla pereche de ochelari poate schimba total perceptia lumii inconjuratoare.

Ziua 2: Din dorinta de a incuraja activitatile sportive intr-un mod distractiv, echipa OSF Global Services a facut posibila o iesire la bowling, intalnirea cu acest sport fiind intampinata cu entuziasm de copii. Desi era pentru prima data cand traiau aceasta experienta, copiii s-au straduit sa-si dovedeasca talentul si chiar au reusit sa obtina scoruri bune.

Ziua 3: In contextul in care pentru acesti copii asigurarea mesei zilnice acasa este uneori problematica, a lua masa in oras reprezinta un adevarat lux. Echipa OSF Global Services a organizat o iesire la restaurant, moment trait cu un real entuziasm de catre copii, care pentru prima data au avut ocazia de a alege si comanda meniul pe care si-l doresc.

Dupa masa, echipa OSF i-a insotit pe copii la una dintre cele mai moderne librarii din oras, unde au putut rasfoi cartile dorite, intr-o atmosfera linistita. Ne-am propus astfel sa le demonstram faptul ca cititul  este important, placut, dar si o modalitate excelenta de a-si petrece timpul liber singuri sau in compania prietenilor.

Prin aceste activitati OSF Global Services a incercat sa creeze momente de  buna dispozitie dar si sa contribuie la dezvoltarea abilitatilor de socializare a unor copii care rareori ies din mediul lor. Astfel, acestia au avut ocazia sa incerce experiente noi, sa-si dezvolte sentimentul de respect de sine, sa simta ca sunt la fel de valorosi ca aceia pentru care viata a fost mai darnica si sa se bucure din plin de momentele petrecute impreuna.

 Despre OSF Global Services:

OSF Global Services este o companie IT in plina expansiune, cu sediul in Quebec, Canada. Incepand cu anul 2003, OSF  Global Services ofera servicii de software development si consultanta IT prin intermediul birourilor sale din Statele Unite, Franta, Germania, UK, Italia, Romania si Ucraina. Compania se implica in fiecare an in proiecte de ajutorare a copiilor provenind din medii defavorizate prin sponsorizarea de tabere, activitati educative si prin donatii. Pentru mai multe informatii vizitati http://www.osf-global.com/company/corporate-social-responsibility