Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

Avanpremieră la Teatrul de pe Lipscani – Sala Muse!

Data publicarii: 08.01.2014 ora 08:01 PM


Teatrul de pe Lipscani – Sala Muse îşi deschide porţile în 2014 cu o producţie proprie: „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” în regia lui Eugen Gyemant.

William Shakespeare este recunoscut ca fiind cel mai mare scriitor al literaturii engleze şi al dramaturgiei universale. Deşi clasice, operele sale reprezintă şi astăzi o sursă de inspiraţie a artiştilor de pretutindeni.

La Teatrul de pe Lipscani, Eugen Gyemant propune o abordare atipică a operei marelui clasic. Bogată şi amplă, opera lui William Shakespeare este foarte greu de „prescurtat”. Cu toate acestea, Eugen Gyemant cuprinde, în doar o oră şi douăzeci de minute întreaga creaţie a dramaturgului englez.

În Epoca de Aur, teatrul era creat doar de bărbaţi, femeile rămânând la stadiul de spectator. Aceeaşi regulă se păstrează şi aici, la Teatrul de pe Lipscani, unde actorii Dan Rădulescu, Andrei Seuşan, Daniel Haralambie şi Ionuţ Grama vor interpreta atât personajele masculine, cât şi cele feminine.

„Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” are la bază texte de Adam Long, Daniel Singer şi Jess Winfield. Scenografia este semnată de Tudor Prodan.

„Spectacolul nostru conţine doar 14.205 cuvinte, în timp ce Operele Complete editate la Oxford însumează peste 1.258.437 de vorbe. Aceste piese interpretate într-o manieră tradiţională durează -fără aplauze- 127 de ore şi 58 de minute. Noi vi le vom prezenta – cu aplauze – în numai 75 de minute! Iar la sfârşit veţi pleca de aici complet culţi!”

Vă aşteptăm la Teatrul de pe Lipscani – Sala Muse, unde râsul stârneşte plânsul, iar plânsul este înecat în râs!

Preţ bilet: 30 lei

Rezervări la 0734 000 236

Biletele se pot procura de pe www.bilete.ro şi de la Teatrul de pe Lipscani, Sala Muse, în intervalul orar 12:00-22:00.

Accesul în sală se poate face cu o oră înainte de spectacol, iar locurile vor fi ocupate în ordinea sosirii.

Ne puteţi urmări pe Facebook sau pe www.teatruldepelipscani.ro