Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

Premii castigate cu focuri de arma la “Concealment Systems Challenge”

Data publicarii: 19.07.2013 ora 11:07 PM


Cea de-a patra editie a competitiei de airsoft ”Concealment Systems Challenge” si-a desemnat castigatorii duminica, 14 iulie 2013, in poligonul “Anatolie Salceanu” din Comuna Joita, langa Bucuresti. Indemanarea, concentrarea dar si buna dispozitie au dat definitia unui week-end plin de adrenalina.

Dynamic Sports Project, asociatie non-profit al carei scop este reprezentat de promovarea activitatilor competitive cu specific de airsoft, a marcat in calendarul competitional un nou eveniment de succes.

Continuand traditia actiunilor dedicate comunitatii pasionatilor de airsoft din Romania si desfasurate intr-un cadru strict organizat conform modelului IDPA (International Defense Pistol Association), cea de-a patra editie a “Concealment Systems Challenge” a aliniat la start un numar de 15 participanti, jucatori cu diferite grade de experienta.

Folosind o replica de pistol de airsoft, concurentii au parcurs cele trei stagii pregatite de organizatori in care s-au simulat situatii reale de auto-aparare. Conform regulamentului, tintele se angajeaza contra-cronometru intr-o ordine predefinita si din pozitii clar stabilite. Acuratetea tragerii si timpii obtinuti sunt criterii ce au stat la baza stabilirii clasamentului final.

Participarea unui sponsor de renume a avut un efect deosebit asupra competitorilor si a spectatorilor, ridicand nivelul de satisfactie peste asteptarile initiale. De asemenea nivelul de pregatire al concurentilor creste de la o editie la alta, cu preponderenta in cazul celor ce au participat la antrenamentele dedicate, organizate anterior fiecarei competitii.

“A fost un eveniment reusit, plin de surprize și neprevazut.  Speram ca la editiile viitoare sa oferim participantilor o experiența cel putin la fel de deosebita. Datorita suportului de care am beneficiat dar si experientei intregii echipe, consideram ca am ridicat standardul competitiilor de acest tip. Pentru noi, colaborarea cu Lipton Ice Tea a fost o experienta utila si motivanta ce va constitui o baza solida pentru organizarea evenimentelor viitoare”, a declarat Paul Costea, Presedintele Asociatiei.

Alaturi de organizatorul Dynamic Sports Project s-au aflat partenerii Lipton Ice Tea, Clubul de Tir Sportiv ”Tunari”- detinatorul poligonului ”Anatolie Salceanu” si Airsoft Mechanix by Alecu – magazin specializat in comercializarea replicilor si accesoriilor de airsoft.

Cea de-a Va etapa “Concealment Systems Challenge” din sezonul 2013 se va organiza in aceeasi locatie in cursul lunii august.

Pentru orice informatii suplimentare sau întrebari îl puteti contacta pe Dl. Paul Costea, Presedintele Asociatiei ”Dynamic Sports Project”, organizatorul evenimentului.

 

Informatii aditionale:

  •  Replicile de airsoft sunt reglementate de Regimul Armelor si Munitiilor ca arme cu destinatie recreativa ce nu necesita autorizatie în vederea procurarii si utilizarii. Transportul si utilizarea lor este reglementata astfel încat sa nu produca panica prin afisare în locuri publice.
  • Ca munitie se folosesc bile de policarbonat cu diametrul de 6 mm. Propulsia este asigurata de un gaz special, pe baza de propan. Viteza bilei la gura tevii nu depaseste 100m/s în cazul replicilor de pistol
  • Protectia ochilor este obligatorie pentru orice activitate ce implica utilizarea replicilor de airsoft. Ochelarii de protectie adecvati sunt cei cu lentile transparente din policarbonat.
  • Regulile de siguranta specifice armelor de foc se aplica în totalitate utilizarii replicilor de airsoft. Acestea sunt:
    • Trateaza sistemul de angajare ca si cum ar fi incarcat în orice moment;
    • Tine degetul în afara garzii tragaciului pana în momentul în care esti pregatit sa angajezi tinta;
    • Pastreaza controlul asupra gurii tevii sistemului de angajare;
    • Fii constient de tinta/tintele ce urmeaza a fi angajata/te si de spatiile adiacente acesteia/acestora;
    • Pe timpul deplasarii, mentine sistemul de angajare orientat într-o directie sigura.