Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

Dependenţă? Nu e problema mea!

Data publicarii: 28.11.2012 ora 07:11 PM


Recent, directorul uneia dintre cele mai mari case de sănătate private mi-a mărturisit: ,, Nu îmi place dependenţa de droguri şi refuz să mă ocup cu aşa ceva.” Pe această afirmaţie şi-a bazat oferta de tratament din cadrul casei de asigurări, care asigură servicii psihiatrice- cu excepţia tratamentului împotriva dependenţei. Toate casele majore de asigurare privată oferă aceeaşi combinaţie de servicii psihiatrice, excluzând tratamentul împotriva dependenţei.

În România, cetăţenii au acces doar la prima parte a tratamentului împotriva dependenţei (detoxificarea, procesul prin care drogurile sau/şi alcoolul din sânge sunt eliminate), iar la nivel naţional, există aproximativ 100 de paturi în centre mici de reabilitare. Luând în considerare aceste lucruri, ajungem la concluzia că în România, oferta de servicii de tratament este insuficientă.

Sunt de părere că până şi noua generaţie de manageri români tineri şi specializaţi ignoră problema dependenţei. Un terapeut american care lucrează la Cluj mi-a spus că a contactat o serie de firme în cadrul cărora lucrează angajaţi alcoolici şi că şi-a oferit serviciile de trainer al staff-ului de resurse umane, pentru a învăţa departamentul cum să recunoască şi să procedeze în cazul acestei boli a dependenţei. (o boală pentru care există tratamente eficiente)

S-a confruntat cu o puternică atitudine de negare şi i s-a spus că ,,în companie nu lucrează persoane dependente”. Dar adevărul este că firmele româneşti încearcă să ,,ascundă” persoanele dependente, colegii de muncă le acoperă adesea, iar mai târziu, este posibil ca acestea să fie concediate. Dar până la concediere pot trece ani buni, iar efectul asupra moralului persoanelor dependente este negativ, rezultând în stres şi productivitate scăzute. Mă întreb câţi manageri HR români ştiu că două până la patru luni într-un centru de tratament pot transforma o persoană dependentă dintr-o povară într-o resursă preţioasă.

Dependenţa este prezentă pretutindeni, la toate nivelurile sociale, în majoritatea organismelor. Semnele pot fi recunoscute foarte repede, fără prea mult efort. Cele mai frecvente sunt absenţele frecvente de la locul de munca, de obicei din motive medicale ambigue, iar în interiorul Uniunii Europene se pierd anual milioane de ore de muncă din cauza bolilor care apar ca rezultat al alcoolului.

Concedierea unei persoane dependente poate să coste foarte mult- industria aviatică a Statelor Unite estimează că e nevoie de 3 milioane de dolari pentru a înlocui un pilot 747- şi că înlocuirea poate să rezulte în autodistrugerea persoanei în cauză. Managerii trebuie să fie conştienţi de existenţa alternativelor, cum ar fi tratamentul rezidenţial. În SUA, este la ordinea zilei ca unui angajat dependent să i se ofere două variante: concedierea sau tratamentul. Mă întreb dacă în România există vreun angajat căruia i s-au oferit aceste opţiuni.

Dependenţa: o problemă marginală?

Este o greşeală să credeţi că dependenţa nu vă afectează ţara sau firmele din interiorul acesteia. Consecinţele dependenţei afectează performanţa companiilor, deşi există foarte puţine studii în legătură cu acest subiect. În toate ţările dezvoltate, dependenţa are un impact major asupra bugetelor de sănătate, sociale şi de securitate. Alegerile din SUA ilustrează bine acest lucru.

Într-o scrisoare adresată candidaţilor prezidenţiali ai Statelor Unite, Susan E. Foster de la Universitatea Columbia spune: ,, Tratarea dependenţei ca pe o boală reprezintă o oportunitate unică pentru Statele Unite de a reduce costurile pentru plătitorii de taxe, pentru a îmbunătăţi sănătatea populaţiei şi a reduce criminalitatea. Această politică relativ simplu de aplicat ar putea îmbunătăţi sănătatea şi productivitatea americanilor de pretutindeni. Este foarte logic.”

Foster ilustrează faptul că dependenţa de droguri, alcool şi tutun afectează 40 de milioane de americani, număr mai mare decât cel al diabeticilor şi al celor care suferă de boli de inimă. Un studiu din 2009 arată că agenţiile guvernamentale americane au plătit cel puţin 467 bilioane de dolari anual pentru a trata consecinţele dependenţei, (10% din bugetul federal) şi că doar 2% din aceste fonduri au fost cheltuite pentru prevenire şi tratament.

Din cunoştinţele mele,, în România nu au fost efectuate niciodată astfel de studii, iar un psihiatru reprezentant al Ministerului de Sănătate mi-a spus că dependenţa nu este pe lista de finanţare, pentru că există alte priorităţi.

Mi-aş dori ca Guvernul României să înceapă să ia în serios această problemă sau ca mass media din România să dezbată pe această temă. Primul pas e ca managerii companiilor şi responsabilii HR să înceapă să se informeze despre tratamentul rezidenţial, şi să îl trateze ca pe o soluţie alternativă la cele aplicate până acum în cazul persoanelor dependente.