Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

Tânăr si fără suflu? Fă GRATUIT testul de spirometrie!

Data publicarii: 08.10.2012 ora 05:10 PM



În perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2012, în farmaciile Centrofarm din București și din țară se desfășoară campania medicală “Tânăr si fără suflu? Fă GRATUIT testul de spirometrie!” din cadrul programului de prevenție “Câștigă Viață”. Campania are ca scop identificarea persoanelor cu potențial risc de boli cronice respiratorii sau care prezinta simptome de boli respiratorii de etiologie infectioasa acute sau cronice. De asemenea, se urmărește informarea, consilierea și educarea persoanelor privind prevenția si controlul astmului bronsic si bronhopneumopatiei obstructive cronice (BPOC), precum si adoptarea unui stil de viata sanatos.

În cadrul campaniei medicale “Tânăr si fără suflu? Fa GRATUIT testul de spirometrie!”, Centrofarm oferă posesorilor de card de fidelitate servicii medicale gratuite de prevenție și anume consult medical de specialitate, spirometrie si administrarea gratuita a vaccinul antigripal achiziţionat în farmacia Centrofarm.

Peste 35 de medici de specialitate sunt la dispoziția clienților Centrofarm, realizează consultații și oferă consiliere cu privire la rezultate și eventualele afecțiuni pulmonare. Consultațiile se desfasoara conform programului prezentat pe www.centrofarm.ro si in brosura disponibila in farmacii. Programările se pot realiza în orice farmacie Centrofarm sau la Tel Verde 0800-07-03-07. Detalii despre campanie pe www.centrofarm.ro sau la Tel Verde, linie activă de luni până vineri, între orele 09:00-18:00.

Bolile cronice pulmonare desemnează afecțiunile cronice ale plămânilor și căilor respiratorii. Conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, aceste boli reprezintă a patra cauză de mortalitate din lume. Organizația Mondială a Sănătății estimează că 300 de milioane de oameni suferă de astm, în timp ce BPOC-ul va deveni a treia cauză principală de deces până în 2030.

Conform statisticilor Societății Române de Pneumologie, peste un milion de români suferă de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) şi aproximativ 30.000 de pacienți au tuberculoză. În ţara noastră, astmul a ajuns la o prevalenţă de 6 – 7%, peste 1 milion de români fiind diagnosticaţi cu forme ale acestei afecţiuni. În plus, românii fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de țigări, iar 85% din pacienții cu cancer bronhopulmonar sunt fumători. Cele mai recente date furnizate de Societatea de Pneumologie arată că 6% dintre români sunt diagnosticați cu boli pulmonare, în timp ce 4-6% dintre români au astm. Din păcate, specialiștii consideră că numărul bolnavilor este mult mai mare.

„Salut în numele Societăţii Române de Pneumologie această iniţiativă binevenită a farmaciilor Centrofarm, pneumologii alăturându-se acestor acţiuni deoarece în ciuda unei imagini percepute încă incorect de publicul larg şi de autorităţile de la noi în legătură cu greutatea bolilor respiratorii în România (unde competiţia este deschisă cu bolile cardiovasculare), există o presiune în creştere asupra sistemului medical de la un an la altul. Greutatea o dau cifrele, reci, din statisticile naţionale, dacă mă gândesc că peste 30.000 de români mor din cauza cancerului pulmonar şi că avem, după ultima anchetă naţională, peste 5 milioane de locuitori care prezintă risc de emfizem pulmonar sau bronşită cronică”, a declarat Prof. Dr. Florin Mihălţan, Preşedinte interimar al Societăţii Române de Pneumologie.

„In cadrul Programului Castiga Viata, Centrofarm dezvolta o noua campanie medicala care are atentia indreptata asupra unui segment al populatiei care se stiu sau nu suferinzi de boli respiratorii. Statisticile alarmante, precum si studiile efectuate de Societatea Romana de Pneumologie, confirma inca odata faptul ca pacientii subevalueaza simptomele, neexistand o preocupare pentru actiuni de depistare a bolii in stadii incipiente. Sunt realitati de care romanii trebuie sa tina cont! Multumim pe aceasta cale partenerilor din aceasta campanie care ne sunt alaturi si ne sustin demersurile! ”, a declarat Dr. Mirela Moroșanu, director medical Centrofarm.

Campania medicala dedicata bolilor respiratorii urmeaza campaniei de prevenire a diabetului si celei privind bolile cardiovasculare care s-au desfasurat in perioada 1 iunie – 31 iulie, respectiv 1 august – 30 septembrie. Aceste campanii se inscriu in Programul de preventie Castiga Viata si au loc sub patronajul Ministerului Sanatatii si al Directiei de Sanatate Publica Bucuresti. Toti clientii Centrofarm au acces la campaniile derulate in cadrul acestui program. In plus, posesorii de card Centrofarm au acces la peste 2.000 de servicii gratuite de preventie, in baza punctelor acumulate pe card. Serviciile mentionate sunt publicate periodic in brosura „Castiga Viata” distribuita in farmaciile Centrofarm.

Centrofarm este unul dintre cele mai mari lanturi de farmacii din Romania, cu o experienta de peste 80 de ani. Prin campaniile medicale pe care le realizeaza in cadrul Programului “Castiga Viata”, Centrofarm isi asuma misiunea de a contribui la ingrijirea si imbunatatirea starii de sanatate a romanilor si incearca sa le schimbe atitudinea fata de propria sanatate. Campaniile medicale dezvoltate de-a lungul timpului au ca obiectiv informarea, educarea si prevenirea unor afectiuni cu incidenta ridicata precum: diabetul, bolile cardiovasculare, afectiuni ale pielii, obezitatea, osteoporoza, alergiile respiratorii si cancerul de col uterin.

Campania „Tanar si fara suflu?” din cadrul programului “Câștigă Viață” este sprijinită de Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică București, Societatea Română de Pneumologie, Sistemul Medical MedLife, GlaxoSmithKline, Sanofi Pasteur, Boehringer, Bayer, Novartis, Boiron, MSD si TVR.

Info: Mirela Moroșanu, Director Medical Centrofarm
Tel: 021.313.12.88
marketing@centrofarm.ro
www.centrofarm.ro
facebook.com/centrofarm

 

 

CENTROFARM. CEL MAI BUN MEDICAMENT ESTE PREVENTIA!