Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

Ortodonția – arta de a avea dinți frumoși

Data publicarii: 07.09.2012 ora 01:09 AM


Simțul estetic există în fiecare dintre noi și dăinuie încă de la începuturile omenirii. Acesta nu reprezintă o necesitate exagerată, așa cum poate fi interpretat, ci se află în strânsă legătură cu modul în care ne simțim. Sănătatea este cel mai de preț cadou pe care ni-l putem oferi. Sănătatea și frumusețea se amestecă armonios și ne oferă “complexul de vitamine perfect” ce ne ajută să prețuim viața și să ne bucurăm de fiecare clipă.

Ortodonția este o ramură a stomatologiei în care specialistul nu se îngrijește doar de aspectul dinților, ci încearcă să obțină o armonie facială, a profilului, dinții reprezentând suportul obrajilor și al buzelor. Un zâmbet sănătos este întreținut printr-o igiena orală corespunzătoare și vizite regulate la stomatologul generalist. În cele din urmă, acesta îndrumă pacienții către specialiștii în ortodonție, parodontologie, în protetică sau specialiștii în implanturi dentare.

Printre semnalele transmise de necesitatea unui tratament ortodontic se numară probleme cu ocluzia și masticația, dureri în regiunea articulației temporo-mandibulare, mușcarea repetată a obrajilor sau a limbii, disproporționalitatea dinților sau a maxilarelor – unul față de celălalt sau față de mărimea întregii fețe.

Suntem obișnuiți ca singurii purtători de aparate dentare să fie copii, însă în ultimii ani tratamentul ortodontic a devenit tot mai răspândit în rândul adulților. Vârsta nu trebuie să reprezinte un impediment în a avea un zâmbet sănătos și distins. Progresele tehnologice în ortodonție au făcut ca aparatele dentare sa fie mai acceptabile pentru adulți, deoarece sunt mai puțin deranjante, mai ușoare, unele fiind foarte puțin vizibile.

Îmbunătățirea sănătații dinților poate însemna pentru mulți adulți păstrarea lor pentru tot restul vieții. Conform studiilor, în urma unui tratament ortodontic dinții rămân cu până la 20 de ani mai mult pe arcadă. În funcție de complexitatea cazului, tratamentul ortodontic poate dura între un an și trei ani de tratament activ, la care se adaugă și tratamentul de contenție.

Prin tratamentul ortodontic se urmărește corectarea defectelor apărute la nivelul danturii, mai exact a dinților malpoziționați, înghesuiți, care sunt dificil de curățat și menținut într-o stare perfectă de sănătate. De asemenea, tratamentul ortodontic poate fi aplicat și în cazul existenței unei ocluzii dentare defectuoase, care generează dificultăți în masticația alimentelor, în vorbire și reprezintă un stres suplimentar pentru țesuturile de susținere a dinților. Fără tratament, multe probleme  se pot agrava. Specialiștii în ortodonție pot preveni, diagnostica și trata neregularitățile dentare și faciale.”, precizează dr. Raluca Pascu, medic primar stomatolog, specialist în ortodonție și ODF din cadrul Clinicii Stomatologice Multident.

Clinica Stomatologică Multident  este orientată către sănătatea pacienților săi, având servicii personalizate pentru fiecare dintre aceștia. Atenția pentru detalii îmbunătațește actul medical, de aceea medicii  din cadrul clinicii se specializează continuu pentru a oferi servicii de calitate pacienților. Pentru mai multe detalii: www.multident.ro

PR&Comunicare:

Sănătatea Press Group – expertul tău în comunicare pe domeniul medical