Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

Nume de seamă ale diabetologiei româneşti prezente la Simpozionul Naţional Controlează-ţi Diabetul, ediţia Constanţa!

Data publicarii: 18.07.2012 ora 10:07 AM


Personalităţi de seamă ale diabetologiei româneşti au fost prezente în cadrul Simpozionului Naţional „Controlează-ţi Diabetul”, desfăşurat la Constanţa, în data de 7 iulie 2012, eveniment care a făcut parte din Campania Naţională Controlează-ţi Diabetul, ajunsă la ediţia a II-a. Dacă anul trecut, Craiova a fost oraşul în care a demarat această campanie, în acest an a fost rândul constănţenilor să afle despre educaţia, prevenţia şi controlul diabetului zaharat, direct de la profesioniştii în domeniu.
Importanţa şi nivelul ştiinţific al manifestării au fost date şi de numele speakerilor prezenţi la eveniment, dintre care amintim: prof.univ.dr. Maria Moța – Preşedinte Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof.univ.dr. Doina Catrinoiu – Șef Centrul de Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism – Constanța, prof.univ.dr. Nicolae Hâncu – Preşedinte de onoare Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, conf.univ.dr. I. Andrei Vereşiu – Preşedinte Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof.univ.dr. Amorin Popa – Președintele Comisiei de Diabet din cadrul Ministerului Sănătăţii, prof.univ.dr. Constantin Ionescu-Tîrgoviște – Președintele Asociației Medicale Române, prof.univ.dr. Gabriela Radulian – Şef de Secţie Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”, conf.univ.dr. Cristian Serafinceanu – medic primar diabetolog Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. Paulescu“, conf.univ.dr. Gabriela Roman – Vicepreşedintele Societăţii Europene pentru Obezitate, conf.univ.dr. Timar Romulus – Șef Clinica de Diabet, Boli Metabolice și Nutriție Timișoara, şef lucr.dr. Cornelia Bala – UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, dr. Cristian Guja – Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”, conf.univ.dr. Adrian Vlad – UMF „Victor Babeş“ Timişoara, şef lucr.dr. Mihai Bogdan – Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Iaşi, şef lucr.dr. Mircea Panduru – medic specialist diabet nutriţie şi boli metobolice, UMF „Carol Davila”, şef lucr. dr. Tofolean Doina Ecaterina – Facultatea de Medicină, Universitatea Ovidius Constanţa, şef lucr. dr. Toringhibel Marius – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Nicodim Simona Mirela – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Deschiderea simpozionului ştiinţific a prilejuit transmiterea de mesaje din partea autorităţilor, din dorinţa de a trage un semnal de alarmă şi de a conştientiza incidenţa crescută a diabetului atât la nivel naţional, cât şi internaţional. S-au alăturat la eveniment reprezentanţii Universităţii Ovidius, care au susţinut cu încredere această campanie: Nicolae Ceamitru – decanul Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, prof. univ. dr. Petru Bordei – preşedintele Senatului Universităţii Ovidius din Constanţa, dr. Dan Căpăţână – managerul Spitalului Judeţean Constanţa, dr. Cătălin Grasa – directorul medical al Spitalului Judeţean Constanţa.
Prof.univ.dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a declarat că: „la nivel internaţional există 366 milioane de pacienţi cu diabet zaharat şi se preconizează că în 2030 acest număr va creşte la 552 de milioane. De asemenea, numărul copiilor cu diabet la nivel internaţional este în jur de 400 de milioane, adică aproximativ 80 de mii de cazuri noi pe an. La fiecare zece secunde apar trei cazuri noi de diabet zaharat.”
Prof.univ.dr. Doina Catrinoiu, şeful Centrului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Constanţa a punctat despre importanţa desfăşurării acestei campanii: „încercăm să oferim pacienţilor şansa de a-şi controla bine diabetul şi constănţenilor şansa de a preveni această boală. Populaţia acestui oraş merită să fie informată şi cred că trebuie să decidă în cunoştinţă de cauză. Informarea este extrem de importantă şi nu doar a pacientului, ci şi a familiei acestuia, pentru că în orice afecţiune cronică pacienţii au nevoie de susţinerea celor din jur, inclusiv a familiei, iar campania noastră începe deja să îşi contureze adevăratele obiective.”
Prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice: „Prin organizarea acestei manifestări ştiinţifice urmărim să facem cunoscute medicilor angrenaţi în tratamentul diabetului cele mai noi informaţii despre educaţia, prevenţia, controlul şi tratamentul acestei afecţiuni”.
Nicolae Ceamitru, decanul Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa: „Poate prin această campanie numărul pacienţilor cu diabet cunoscuţi va creşte. Nu este un lucru rău, este un lucru îmbucurător pentru că aceştia vor fi trataţi corespunzător de către specialişti. Ne alăturăm eforturilor pe care le faceţi şi suntem bucuroşi că în Constanţa aţi găsit oportunitatea de a continua ceea ce aţi început acum un an!”
Prof.univ.dr. Petru Bordei, preşedintele Senatului Universităţii Ovidius din Constanţa, a declarat: „Mă bucură faptul că s-au reunit la Constanţa atâtea nume cunoscute în diabetologia românească. Campania aceasta va arăta cruda realitate, pentru că sunt foarte multe cazuri nediagnosticate de diabet.”
Dr. Dan Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, şi-a exprimat părerea despre manifestare: „Aş vrea să vă spun că această acţiune a Societăţii Române de Diabet, din punctul meu de vedere, este o acţiune singulară în acest peisaj al prevenţiei din România. Este singura acţiune articulată care este promovată la nivel naţional şi care va avea cu siguranţă rezultate palpabile. Consider, ca manager al unui spital judeţean, că înainte de toate prevenţia în România este o categorie care este uitată şi care este lăsată deoparte şi nu ar trebui să se întâmple aşa”.
Campania Naţională „Controlează-ţi diabetul”, ediţia Constanţa a fost iniţiată de: Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în parteneriat local cu Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Constanţa. Partenerii științifici ai evenimentului au fost: Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice şi Asociaţia Română de Educaţie în Diabet. Pe plan local, manifestarea a fost susținută de către Primăria Municipiului Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi CMV Tomis Constanţa, Asociaţia Copiilor şi Tinerilor cu Diabet „Sweetland”, Cumpăna şi City Park Mall.

Parteneri Principali: Novo Nordisk, Berlin-Chemie
Partener pentru Educaţie: Lilly Diabetes
Partener Testări: MSD
Parteneri Gold: Sanofi, Abbott
Partener Silver: Worwag
Parteneri Bronze: Roche, Servier
Partener: Zepter

Management Campanie: Sănătatea Press Group

Persoana de contact
Diana Nanciu, pr@sanatateapress.ro, 0733.011.109