Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

EUROPAfest 2012 – debut in forta cu 4 concerte de succes

Data publicarii: 06.05.2012 ora 06:05 PM


La 2 zile, dupa ce EUROPAfest a dat startul unei intregi serii de evenimente care celebreaza diversitatea culturala – 4 genuri muzicale, 300 de muzicieni din 45 de tari, muzica se aude mai bine ca niciodată in Bucuresti. Scena Odeonului si spatiile de concert neconventionale au adus publicul mai aproape de muzica buna.

Sub sloganul „It’s all about live-quality-music!”, editia cu numarul 19 a EUROPAfest a debutat pe 4 mai, printr-un concert dedicat Zilei Europei, realizat in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania. Un numar ridicat de spectatori asteptau cu nerabdare sa guste putin din lumea neconventionala a jazz-ului, armoniile blues-ului, ritmurile pop-ului sau sensibilitatea muzicii clasice, intr-un cadru vintage, decorat cu lumanari ce confereau o doza de romantism si drapeluri impunatoare ale tarilor participante. Un public iubitor al muzicii de pe toate continentele, traversa distinsul covor rosu.

Intai s-a dat tonul unei reinterpretari in prima auditie pe ritmuri jazz si blues a celebrei “Oda Bucuriei” de L.v. Beethoven intr-un aranjament realizat de compozitoarea australianca Kathie Renner, dupa care au urmat momente extraordinare cu muzicieni din Spania, Suedia, Australia, Marea Britanie si Romania. Intre invitatii de onoare ai evenimentului s-a numarat si Alteta Sa Regala Principele Radu, de altfel intregul eveniment avand Inaltul Patronaj al Casei Regale.

Pe 5 mai pe scena Odeonului, in aplauzele unui public cunoscator au rasunat acorduri eclectice – jazz rafinat, presarat cu accente de bossa nova si flamenco, in interpretarea XAVIER DOTRAS TRIO/Spania, sensiblitate şi emotie, prin VINCENT’S CHAIR / Australia-UK. O seara frumoasa, memorabila pentru oricine a fost in sala.

Pe scenele neconventionale au urcat suedezii de la ARNESEN BLUES BAND intr-o interpretare plina de pasiune si din nou artistii australieni, creand emotie pura in randul audientei.

Pe 6 mai scena Odeonului va rasuna pe ritmuri de blues, concertul suedezilor fiind o provocare si in acelasi timp aducand multa voie buna pentru ca cei 5 muzicieni se simt foarte bine impreuna cu publicul din fata lor, iar spatiul neconventional va gazdui un concert de jazz de exceptie.

Intre 10 si 19 mai festivalul continua cu concerte extraordinare ale Mandolin’ Brothers / Italia, in perioada 12-18 mai cu EUROPAfest 100% – Jazz & More / Bucharest International Jazz Competition, Caffe Festival si Jeunesses International Violin Competition, iar pe 19 mai e Gala EUROPAfest.
Agenda completă la www.jmEvents.ro

Informatii suplimentare si fotografii :
jmEvents.ro
office@jmevents.ro | 0720.31.61.62
Facebook EUROPAfest: www.facebook.com/EUROPAfest.Bucharest