Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

De Ziua Internațională a Sănătății Donna Medical Center lanzează Pachetele: Onco Plus şi Sănătate Plus!

Data publicarii: 05.04.2012 ora 03:04 PM


Bucureşti 5 Aprilie 2012: De Ziua Internațională a Sănătății, centrul medical Donna lanzează două pachete de servicii medicale: Onco Plus şi Sănătate Plus, cu reduceri de până la 40%!

Pachetul Onco Plus a fost conceput pentru femeile suspecte de cancer la sân şi pentru cele operate de această boală; acesta conţine serviciile medicale şi analizele de laborator necesare pentru a fi efectuate anual, mai exact: o consultaţie la medicul oncolog (sau medicul chirurg oncolog), mamografie bilaterală, ecografie mamară bilaterală, ecografie abdominală şi analiza markerilor tumorali CA 125, CA 15-3, toate acestea cu o reducere de 40 % din preţul serviciilor dacă ar fi achiziţionate separat.

Pachetul Sănătate Plus este un pachet de bază, care oferă un control al stării de sănătate generale. Sănătate Plus conţine: o consultaţie la medicul internist, un set de analize medicale uzuale (glicemie, uree, creatinină, acid uric, colesterol, LDL, HDL, trigliceride, TGP, TGO, hemoleucograma, VSH și sumarul de urină), ecografie abdominală şi recomandări, dietă sau tratament din partea medicului.

„Am conceput pachetul Onco Plus special pentru femeile suspecte de cancer mamar şi pentru cele care au deja o intervenţie chirurgicală la sân pentru această afecţiune. Prin reducerea de 40% ne-am gândit că le oferim un ajutor şi sprijin pentru a le determina să facă investigaţiile necesare”, a declarat dr. Elena Claudia Teodorescu, manager Donna Medical Center, doctor în medicină și Membru fondator al Societăţii de Imagistica Sânului din România.

Donna Medical Center a fost conceput ca centru medical specializat în diagnosticul afecţiunilor mamare şi ginecologice. Ca şi procent, 80% dintre pacientele Donna Medical Center apelează la serviciile medicale ale clinicii pentru diagnosticul şi monitorizarea afecţiunilor mamare, ca şi pentru controlul mamar anual, de rutină, recomandat.

Cele două pachete vor fi lansate cu ocazia Zilei Internaționale a Sănătății din data de 7 Aprilie. Preţul Pachetului Onco Plus este de 450 lei pentru femeile care vor face investigaţiile mamare bilateral şi de 375 lei pentru cele care vor efectua examinarea mamară unilateral; pentru ambele, reducerea este de 40% din preţul serviciilor dacă acestea ar fi achiziţionate separat. Preţul Pachetului Sănătate Plus este de 400 lei  şi oferă o reducere de 30% din preţul  serviciilor incluse.

Donna Medical Center este o clinică medicală dedicată sănătăţii femeilor specializată în diagnosticul cancerului de sân, dar și al altor afecțiuni ginecologice, mamare sau endocrinologice, cabinetele de specialitate din cadrul clinicii fiind: ginecologie, oncologie, endocrinologie, chirurgie, medicină internă, homeopatie şi psihologie. Donna Medical Center reprezintă  pasiune, dăruire, profesionalism şi artă în slujba sănătăţii femeilor.

Controlează-te! Fii sigură că ești bine!

www.donna-medicalcenter.ro