Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

O societate cu atitudine in sectorul medical romanesc: Societatea Romana de Hipertensiune

Data publicarii: 24.03.2012 ora 07:03 PM


Hipertensiunea arteriala (HTA) este o importanta problema de sanatate la nivel mondial. Potrivit OMS, se estimeaza ca in lume exista peste 1 miliard de oameni care sufera de hipertensiune si ca cel tarziu in anul 2025 numarul persoanelor care vor avea aceasta boala va ajunge la 1,56 miliarde. In ceea ce priveste situatia din Romania, prevalenta hipertensiunii arteriale este de peste 40% in randul populatiei adulte, iar controlul tensiunii arteriale la hipertensivii tratati este sub 10%.
In acest context alarmant pentru sanatatea publica, era necesara infiintarea unui organism stiintific care sa dezvolte programe de instruire intensiva pentru specialisti si care sa sustina campanii de informare si educare cu privire la importanta depistarii precoce si a tratamentului adecvat in hipertensiune arteriala, in randul publicului larg. Asa s-a infiintat Societatea Romana de Hipertensiune.
Avandu-i ca membri fondatori pe prof.univ.dr. Maria Dorobantu, prof.univ.dr.Ion Bruckner, prof.univ.dr. Cezar Macarie, prof.univ.dr. Radu Lichiardopol si pe conf.univ.dr. Schiller Adalbert, Societatea Romana de Hipertensiune si-a stabilit misiunea de a contribui la depistarea, evaluarea si tratamentul hipertensiunii arteriale. Prin acest obiectiv, Societatea Romana de Hipertensiune urmareste reducerea impactului negativ al acestei afectiuni asupra starii de sanatate a populatiei din Romania.
“Societatea Romana de Hipertensiune, desi constituie un proiect tanar, are ambitia unei institutii mari. Inca de la infiintare, obiectivul primar al acesteia a fost sa devina un liant intre specialistii din ariile medicale care se ocupa de hipertensiunea arteriala: medicina interna, cardiologia, diabetologia si nutritia, neurologia, nefrologia, endocrinologia, medicina generala, pediatria si chiar ginecologia. Am pornit la drum cu elan si cu proiecte indraznete, atat stiintifice, cat si dedicate preventiei in randul populatiei. Asa s-a intamplat ca, la foarte putin timp de la infiintare, Societatea Romana de Hipertensiune sa fie coordonatorul celui de-al doilea studiu epidemiologic SEPHAR.” a declarat prof.univ.dr. Maria Dorobantu, presedinte Societatea Romana de Hipertensiune.
Studiul epidemiologic SEPHAR II (Studiul dE Prevalenta a Hipertensiunii Arteriale si evaluare a riscului cardiovascular in Romania), s-a desfasurat in perioada 15 octombrie 2011 – 15 martie 2012 si a evaluat prevalenta hipertensiunii arteriale si a altor  factori de risc cardiovasculari la populatia adulta a Romaniei, precum si tendinta evolutiva a acestora in perioada 2005-2012. Rezultatele finale ale studiului epidemiologic vor fi comunicate cu ocazia primei Conferinte Internationale de Hipertensiune pe care Societatea Romana de Hipertensiune o organizeaza in perioada 21-23 iunie 2012, la Iasi.
Activitatea Societatii Romane de Hipertensiune nu se opreste aici. Cu scopul de a duce la indeplinire obiective sale, Societatea Romana de Hipertensiune isi propune sa colaboreze constructiv cu societati stiintifice atat din tara, cat si internationale, precum: Societatea Europeana de Hipertensiune Arteriala, Societatea Internationala de Hipertensiune Arteriala sau Societatile de Hipertensiune din Tarile Balcanice.
Societatea Romana de Hipertensiune este una dintre cele mai noi societati medicale din Romania, fiind infiintata in anul 2011, initial sub denumirea de Asociatia Romana de Hipertensiune. Avand in vedere interesul extrem de mare al specialistilor in problematica HTA, s-a considerat ca denumirea de Societatea Romana de Hipertensiune reflecta mai bine obiectivele organizatiei.
Din boardul Societatii Romane de Hipertensiune fac parte:  Prof. univ. dr. Dorobantu Maria – Presedinte, Prof. univ. dr. Apetrei Eduard – Presedinte de onoare, Dr. Darabont Roxana – Secretar,    Dr. Fruntelata Ana – Trezorier. Membri: Prof. univ.dr. Arsenescu-Georgescu Catalina – Societatea Romana de Cardiologie, Prof. univ. dr. Bajenaru Ovidiu – Presedinte al Societatii Romane de Neurologie, Prof. univ. dr. Balan Horia – Societatea Romana de Medicina Interna, Prof. univ. dr. Bruckner Ion Victor – Presedinte al Societatii Romane de Medicina Interna, Prof. univ. dr. Lichiardopol Radu – Presedinte al Societatii Romane de Diabet si Boli de Nutritie, Prof.univ. dr. Macarie Cezar – Societatea Romana de Cardiologie, Prof. univ. dr. Penescu Mircea – Societatea Romana de Nefrologie, Prof. univ. dr. Radoi Mariana – Societatea Romana de Cardiologie, Conf. dr. Schiller Adalbert – fost Presedinte al Societatii Romane de Nefrologie, Dr. Tanasescu Rodica – Presedinte al Societatii Nationale de Medicina Familiei, Conf. dr. Tiu Cristina – Societatea Romana de Neurologie.
Mai multe informatii despre Societatea  Romana de Hipertensiune gasiti pe site-ul:
www.arhipertensiune.ro