Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

MAI MULT DE 50% DINTRE ORĂȘENI OBIŞNUIESC SĂ ŢINĂ POST

Data publicarii: 19.03.2012 ora 03:03 PM


Comunicat de presă

Bucureşti, 19 martie 2012

MAI MULT DE 50% DINTRE ORĂȘENI OBIŞNUIESC SĂ ŢINĂ POST

Cel mai recent studiu MEDNET Marketing Research Center arată faptul că peste jumătate dintre orăşeni obişnuiesc să ţină post (55,8%).

Aşa cum era de aşteptat, datele studiului relevă faptul că procentul celor care postesc  creşte odată cu vârsta respondenţilor. Astfel, dacă numai 41,0% dintre cei cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 25 ani intră în categoria celor care postesc, atunci când ne referim la cei cei care au peste 56 ani, procentul creşte cu peste 25%. Cu toate acestea, puţini sunt cei care ţin toate posturile de peste an (7,0%).

Ca tendinţă, perioadele în care se ţine post cel mai des sunt următoarele: ocazional, miercurea şi vinerea (31,0%), prima şi/sau ultima săptămână în postul Paştelui (29,6%), prima şi/sau ultima săptămână în postul Crăciunului (28,7%).

De asemenea, trebuie precizat faptul că postul nu este ţinut numai pentru  „curăţarea sufletească” ci şi pentru „detoxifierea organismului”. Acest aspect este ilustrat de faptul că 52,1% dintre respondenţii care țin post fac acest lucru atât din convingeri religioase, cât şi din motive de sănătate37,5% numai din convingeri religioase, iar 10,4% deoarece este benefic pentru sănătate.

Referindu-ne la costurile alimentare din perioada postului, 52,8% dintre respondenţi declară că, în perioadele în care ţin post, cheltuiesc la fel ca în perioadele fără post, 20,1% mai mult decât în perioadele fără post, iar 18,3% mai puţin decât în perioadele fără post.

În ceea ce priveşte alimentele consumate în perioadele de post, în topul primelor cinci categorii de produse consumate frecvent se află:  fructe proaspete (96,1%),  mâncare gătită (93,5%), legume – proaspete şi uscate (90,9%),  măsline (71,8%),  legume conservate (67,7%).

 

Studiul a fost realizat de către MEDNET Marketing Research Center în perioada 15 – 29 Februarie 2012 pe un eșantion reprezentativ. Au fost intervievate telefonic 1000 de persoane din mediul urban cu vârsta cuprinsa in intervalul 18 – 70 ani. Marja de eroare este de +/- 3,09% pentru un grad de încredere de 95%.

 

Notă pentru editori

MEDNET Marketing Research Center activează în domeniul cercetării de piaţă din anul 2000, fiind membră ESOMAR (The World Association for Research Professionals) şi SORMA (Societatea Română de Marketing şi Cercetarea Opiniei Publice), fapt ce constituie o garanţie în plus pentru calitatea serviciilor oferite. MEDNET Marketing Research Center ajută clienţii să găsească mai uşor drumul către succes şi profit prin oferirea unor servicii de cercetare de marketing de o calitate ireproşabilă şi prin adaptarea continuă a instrumentelor specifice cercetării de piaţă la cerinţele actuale ale economiei româneşti.

Persoana de contact MEDNET Marketing Reseach Center:

Camelia Vilău

Development Manager

0740076027

0212240677

camelia.vilau@romednet.com