Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

Cel mai așteptat DSLR al momentului, Canon EOS 5D Mark III poate fi testat în exclusivitate în showroom-ul F64 Studio

Data publicarii: 05.03.2012 ora 03:03 PM


București, 5 martie 2012 – F64 Studio, lider pe piaţa echipamentelor foto-video din România, anunță organizarea în exclusivitate a unei sesiuni de testare a DSLR-ului Canon EOS Mark III, etalon pentru categoria aparatelor foto profesionale. Aparatul va fi expus în standul Canon din cadrul magazinului F64 din Bdul. Unirii nr 45, iar orice pasionat de fotografie este invitat să se convingă de performanțele celui mai nou membru al familiei EOS. Aparatul poate fi testat marți și miercuri, 6 și 7 martie, între orele 10.00-18.00 la showroom-ul F64 Studio.
Atât pasionații, cât și fotografii profesioniști din România au acum ocazia în exclusivitate și în premieră să descopere performanțele noului Canon EOS 5D Mark III și să adreseze întrebări personalului specializat din cadrul magazinului F64. Pe durata celor două zile de testare, la standul Canon va fi prezent Product Managerul Canon din cadrul F64 Studio, dl. Gheorghiţă Răfăilă, care îi va îndruma pe curioși în folosirea cât mai corectă a aparatului şi în descoperirea atuurilor acestuia.
Marian Alecsiu, General Manager, F64 Studio: “ F64 Studio îşi propune să ofere pasionaţilor şi profesioniştilor de foto-video cele mai noi informaţii şi oportunităţi de interacţiune cu tehnologiile de ultim moment. De aceea, ne bucurăm că putem să punem la dispoziţia tuturor celor interesaţi, în exclusivitate, modelul recent lansat Canon EOS 5D Mark III, unul dintre cele mai performante DSLR-uri din gama profesională.’’
Canon EOS 5D Mark III impresionează prin îmbunătăţiri aduse la toate capitolele. Astfel, acesta include cea mai nouă tehnologie de procesare, DIGIC 5+, un senzor full-frame de 22,3 MP cu o rezoluţie ideală pentru cadre statice şi filmări la calitate Full HD, precum şi o fotografiere la 6 fps-uri, în timp ce sistemul AF în 61 de puncte oferă viteză mai mare, flexibilitate şi precizie. Pe lângă controlul adâncimii de câmp, una dintre opţiunile îndrăgite de profesionişti, noul senzor full frame lucrează împreună cu procesorul DIGIC 5+ pentru a elimina apariţia efectului de moiré, culori false sau alte artefacte, şi a îmbunătăţi calitatea imaginii.
Puterea crescută a noului procesor de imagine permite folosirea unei game de instrumente care contribuie la obţinerea unei imaginii de calitate ridicată. Multe dintre procesările de imagine necesare, precum corecţia iluminării periferice a lentilei, corecţia aberaţiei cromatice a lentilei (lateral şi axial) şi reducerea zgomotului ISO sunt realizate direct în cameră, fără a afecta performanţa acesteia, permiţând utilizatorului să beneficieze de o fotografiere fără efect de lag. În plus, un buton dedicat de evaluare a imaginii permite fotografului să-şi organizeze mai uşor imaginile înainte de post-producţie.
Canon EOS 5D Mark III vine şi cu un nou buton Creative Photo, care permite utilizatorului să selecteze uşor opţiunea Picture Styles şi să captureze mai multe expuneri, oferind totodată acces direct la modul de înregistrare HDR.
Pentru mai multe informaţii despre Canon EOS 5D Mark III şi despre F64 Studio vă rugăm accesaţi www.f64.ro.
Despre F64 Studio

F64 Studio, lider pe piața echipamentelor foto-video din România, deține cel mai mare magazin online de profil pe piața românească de comerț electronic: www.F64.ro În prezent, compania numără aproximativ 100 de angajati și are 3 sedii: strada Vigilenței nr. 7, strada Bucovina nr. 2B (al studioului foto, unde se organizează şi cursuri de specialitate), iar din 11 octombrie 2011, a deschis cel de-al treilea sediu, magazinul cu cel mai mare spaţiu comercial dedicat echipamentelor foto-video din sud-estul Europei, în Bd.Unirii 45, magazin cu program extins, deschis în fiecare zi a săptămânii (inclusiv sâmbătă și duminică).

F64 Studio înseamnă atât un spațiu fizic pentru o gamă variată foto-video, cât și un magazin online, pentru clienții care agreează sistemul plăților online și al livrărilor la domiciliu sau al celor din provincie.
Dacă sunteți fani ai fotografiei, puteți găsi o sumedenie de informații interesante despre arta și tehnica fotografică și pe contul oficial Facebook: https://www.facebook.com/F64Studio.