Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

Inaugurarea Centrului de Consiliere si Psihoterapie – SELF

Data publicarii: 12.12.2011 ora 01:12 PM


Asociatia de Consiliere si Psihoterapie Psihanalitica din Bucuresti inaugureaza luni, 12 Decembrie 2011, Centrul SELF. Sunt oferite servicii de evaluare si consiliere psihologica, precum si de psihoterapie, servicii adresate adultilor, adolescentilor si copiilor.

“Ne bucuram ca vom inaugura acest spatiu, unde clientii si pacientii nostri pot beneficia de serviciile unor profesionisti care le ofera sprijinul necesar in demersul de autocunoastere sau atunci cand se confrunta cu momente dificile”, a declarat Corneliu Irimia, Directorul Centrului SELF si Presedinte al ACPPB.

Consilierii si psihoterapeutii centrului SELF lucreaza cu o gama larga de probleme si tulburari, cum ar fi anxietatea, depresia, tulburarile de alimentatie, relatiile problematice cu ceilalti, problemele si dificultatile legate de sexualitate, abuz, trauma, furie, doliu, etc.

Consilierea psihologica este o forma de terapie care implica lucrul cu un consilier sau psiholog care se concentreaza asupra anumitor aspecte ale vietii clientului, aspecte care ii creeaza acestuia neplacere si suferinta, cu scopul de a ameliora aceste situatii.

Consilierea este un proces ce presupune explorarea diverselor stari sufletesti, cum sunt tristetea sau anxietatea, pentru a intelege de unde provin si ce anume ar putea ajuta la imbunatatirea acestor situatii. In general, este un proces orientat catre aspecte specifice din prezent, este un proces suportiv menit sa redea clientului sentimentul ca detine controlul asupra propriei vieti.

Psihoterapia este procesul care faciliteaza abordarea unor aspecte sau probleme care creeaza dificultati, si pe care, probabil, pacientul le intampina de mai multa vreme. Psihoterapia merge mai in profunzime decat consilierea si, frecvent, abordeaza viata ca intreg, mai degraba decat sa se centreze asupra unor aspecte particulare din prezent. Psihoterapia urmareste cu foarte mare atentie felul in care pacientul a crescut, in care s-a dezvoltat, pentru a redescoperi cum era viata sa in copilarie. Aceasta stabileste cel mai adesea un model pentru unele dificultati pe care le intampina ca adult.

“In ultima vreme am constatat o crestere a cererii de psihoterapie si consiliere psihologica. Romanii incep sa constientizeze ca este firesc sa apeleze la un profesionist pentru a depasi mai usor unele probleme, ca a merge la psiholog inseamna a-ti aloca un timp pentru tine, pentru a-ti gasi echilibrul si starea de bine”, a mai adaugat Cornel Irimia.

Centrul de consiliere si psihoterapie SELF este prezentat pe larg la adresa http://www.acppb.ro/centrul-de-consiliere.html si editeaza Newsletter-ul bilunar „Fata in fata cu psihologul” care poate fi citit la adresa http://www.acppb.ro/newsletter.html

Asociaţia de Consiliere şi Psihoterapie Psihanalitică din Bucureşti –
ACPPB – este o asociaţie profesională înfiinţată în anul 2005 şi acreditată de către Colegiul Psihologilor din România pentru a realiza formarea psihologilor în consiliere psihologică (cu orientare psihodinamică), precum şi în psihoterapie cu orientare psihanalitică.