Categorii

Experimentează: Acţiunea rapidă este singura metodă de a ajunge la ţintă

Data publicarii: 15.10.2011 ora 10:10 AM


Forumul Business-Edu, desfăşurat între 11 şi 13 octombrie, a ajuns la final, iar ultima zi a evenimentului a fost dedicată acţiunii şi experimentului. Profitând de această ultimă ocazie de a împărtăşi experienţele lor profesionale în cadrul forumului, speakerii şi participanţii au discutat despre metode şi instrumente eficiente de a pune în practică strategiile de Learning & Development.

Laura Martin, Learning&Development Partner şi cofondator Enovate – companie care dezvoltă proiecte de eLearning şi blended learning, a vorbit audienţei despre un concept puţin exploatat pe piaţa de HR din România: blended learning, modalitatea de învăţare şi dezvoltare în care instruirea face-to-face se îmbină cu studiul individual, traininguri, workshopuri, învăţarea în grup, cursuri şi testări online.

Oamenii sunt „blended learners”, noi învăţăm în fiecare zi dintr-o varietate de surse, de la cărţile pe care le citim, la video-urile pe care le vizualizăm sau prin experienţele la care luăm parte. Însă, aşa cum a punctat şi Laura Martin, oamenii învaţă cel mai mult atunci când, la rândul lor, îi învaţă pe alţii (90% grad de retenţie), când pun cunoştinţele în practică (75% grad de retenţie) şi prin împărtăşirea knowledge-ului cu alţii (55% retenţie).

„Blended learning înseamnă o varietate de tipuri de învăţare, de cele mai multe ori faţă în faţă şi online, pentru a optimiza timpul şi costurile procesului. Diferenţa dintre învăţarea tradiţională şi cea de tip blended o reprezintă eficienţa. În blending learning se pune accent pe obiectivele învăţării şi mai puţin pe metode,” a conchis Laura Martin.

„Oamenii sunt esenţa business-ului”

În cadrul primului panel de discuţie al zilei, Laura Martin, împreună cu Prof. Dr. Lavinia Raşcă şi cu Vlad Grigoriu, EMBA expert şi antreprenor, au vorbit despre metodele prin care specialiştii de HR pot participa cu succes la crearea unor strategii de business viabile.

Plecând de la premisa că „oamenii sunt esenţa business-ului”, Vlad Grigoriu a aratat că „valoarea se creează prin blended teaming”. Iar managerii de HR trebuie să îi facă pe superiorii lor să vadă cât de multe resurse neutilizate se află în proprii lor angajaţi.

Pe lângă disponibilitatea continuă de a învăţa de la proprii subordonaţi, dar şi de la celelalte organizaţii din acelaşi mediu de business, un bun manager  trebuie să aibă o viziune, să o pună în practică şi să o cumunice astfel încât oamenii să fie dornici să îl urmeze, spune Lavinia Raşcă – profesor şi director general EXEC-EDU. HR-ul trebuie să asigure respectarea promisiunii de valoare, care este viziunea.

De asemenea, specialiştii de resurse umane trebuie să încurajeze delegarea managementului şi a responsabilităţii până la primul nivel de angajaţi. Fiecare trebuie să aibă propriile răspunderi, ca să se simtă integraţi şi implicaţi în proiectele organizaţiei.

La mijlocul zilei, organizatorii evenimentului le-au pregătit participanţilor şase workshopuri, pentru experimentarea knowledge-ului acumulat în timpul forumului: „Informal learning”, cu Petra Mueller Demary, „De la obiective de learning la obiective de business”, cu Andreea Elefteriu, „Cum să faci din relaţionare arma eficace în vânzare şi promovare”, cu Iulian Penescu,  „Fericirea şi etica în mediul organizaţional”, cu Cristian Ducu, „Influenţarea într-o lume fără autoritate”,’ cu Cristian Fertea şi „Pentru prima dată manager”, cu Mirela Minciu.

Cel de-al doilea panel de discuţii a debutat cu un keynote speech despre rezolvarea problemelor reale ca premisă pentru învăţare. Eugen Dragomir, MBA Head of Operation LeanCoaching, a prezentat o metodă scurtă şi sigură de atingere a obiectivelor: „Go, see, look – Du-te pe teren, observă starea oamenilor şi a materialelor şi apoi încearcă să înţelegi situaţia actuală. Urmează apoi „Plan, Do, Check and Act – planifică, începe cu paşi mărunţi, verifică şi acţionează.”

La dezbatere au mai participat şi Cristian Fertea, consultant, în calitate de moderator al discuţiei,  Mihaela Forgaciu, expert cu o istorie de 15 ani în dezvoltarea strategiilor de resurse umane, şi Mihai Curelea, membru fondator al Şcolii de Training.

Ziua s-a încheiat într-o manieră optimistă, speakerii oferind nenumărate exemple şi studii de caz care demonstrează că motivaţia personală, pregătirea temeinică şi încrederea în forţele proprii şi în organizaţie participă în mod egal la atingerea succesului. Oamenii şi specialiştii în HR, în special, trebuie să îşi învingă temerile şi să se împlice. Acţiunea strategică este cerinţa de bază a reuşitei.

Pe parcursul celor trei zile ale Forumului Business-Edu, specialişti în HR provenind din multinaţionale şi consultanţi din mediul antreprenorial au dezbătut probleme de Learning & Development, oferind metode şi soluţii pentru dezvoltarea oamenilor şi a business-urilor.

Busines-Edu Forum 2011 este un eveniment esenţial pentru orice specialist în Learning & Development, din companii multinaţionale sau companii de consultanţă.
Cu o expertiză de peste şapte ani, evenimentele Busines-Edu sunt oportunităţi eficiente pentru a lua decizii privind soluţiile de learning care îţi vor aduce succesul.

Fiecare zi de eveniment a fost compusă din două conferinte plenare de câte 90 de minute, una dimineaţa,de la ora 9:30 şi una după-amiaza de la ora 14:00, la care s-au adăugat şase workshopuri- trei dimineaţa de la ora 11:30 şi trei după-amiaza de la ora 16:00. În conferinte au fost prezenţii între patru şi şase speakeri şi un moderator. Speakerii au provenit în mod egal din consultanţi şi manageri. Pentru mai multe detalii, accesaţi: http://www.business-edu.ro/ldf