Categorii

Trainerul care a “antrenat” echipa de la Microsoft vine la Business Edu

Data publicarii: 03.10.2011 ora 10:10 PM


Aviad Goz, trainerul renumit la nivel internaţional care a oferit consultanţă şi coaching unor companii celebre din topul “Fortune 100”, vine la cea de-a opta ediţie a Business Edu Forum, organizată în perioada 11-13 octombrie, la Capital Plaza din Bucureşti.

Pornind de la principala temă de discuţie pe care o propune audienţei – “Navigating team and organizations in time of change”-, Aviad Goz va vorbi despre modalităţile de adaptare la schimbare ale unei companii sau ale echipelor de specialişti dintr-o organizaţie.

Lider mondial în domeniul dezvoltării personale şi organizaţionale, Aviad Goz este trainer internaţional din anul 1985. De-a lungul carierei sale, a oferit soluţii inteligente de dezvoltare pentru mai mult de 1500 de companii din 50 de ţări de pe întreg globul. Astfel, printre clienţii săi se găsesc nume intrate în topul “Fortune 100” al celor mai profitabile companii din lume: Microsoft, Intel, Cisco, IBM, General Electric, HP, Pfizer, City Bank, Procter&Gamble, Coca Cola, Schering Plough, Johnson and Johnson şi Sanofi Aventis.

Aviad Goz este fondatorul şi preşedintele grupului Momentum, fondatorul şi vicepreşedintele N.E.W.S “Coaching and Training”, prin intermediul cărora dezvoltă modele inedite de training şi coaching pentru organizaţii şi pentru specialiştii acestora. Folosind modelul N.E.W.S, Aviad Goz a antrenat sute de CEO, de directori executivi şi de patroni, pe care i-a ajutat să îşi îndeplinească scopurile propuse pe plan profesional, dar şi personal.

După ce a obţinut mai multe diplome în managementul muncii, în stiinţele sociale  şi comportamentale, Aviad Goz a devenit la rândul său un model pentru studenţi, predând cursuri de management şi marketing în 5 universităţi de elită. Astfel, “Globes”, cel mai prestigios ziar financiar din Israel, l-a fost desemnat ca fiind unul dintre cei mai buni 7 speakeri din ţară.

Experienţa acumulată în timpul celor 25 de ani de training şi coaching i-a devenit sursă de inspiraţie pentru o serie de cărţi menite să motiveze profesioniştii din organizaţii să îşi atingă adevăratul potenţial. “The man how knew how to think”, “The wizard of Judea desert”, “Results – the journey to personal effectiveness”, “Freedom is not a vacation in Anatalya”, “Life of Joy” sunt doar câteva dintre titlurile lansate de acesta, pe lângă nenumăratele articole publicate în reviste medicale, de HR sau în publicaţii specializate în Organizational Development.

Întreaga carieră a lui Aviad Gorz, precum şi toate reuşitele sale în planul dezvoltării personale şi profesionale se bazează pe două principii fundamentale: libertatea omului  de a decide asupra propriei vieţi şi capacitatea acestuia de a-şi descoperi prin muncă adevăratul potenţial.

Cea de-a opta ediţie a forumului Business Edu, aflată sub semnul Learning & Development “Unleashing performance through learning”, este structurată pe conferinţe plenare şi workshopuri unde consultanţi si manageri de succes vor împărtăşi audienţei strategiile şi intrumentele necesare dezvoltării oricărei companii.  Evenimentul se concentrează pe trei teme majore:

11 octombrie – “De ce au nevoie afacerile momentului de Learning & Development?”;

12 octombrie – “Cultura organizaţională care facilitează învăţarea”;

13 octombrie – “Strategia de Learning & Development: de la teorie la practică”.

Pentru înscrieri contactaţi:

• Cristina Tiganila

0753 777 666

cristina.tiganila@businessedu.ro

www.businessedu.ro/LDF

Business-Edu este singurul publisher online şi de print cu competenţe de Learning & Development din România. Cu o expertiza de 7 ani în dezvoltarea şi oferirea de soluţii relevante de Learning & Development pentru organizaţii şi indivizi, Business Edu a contribuit major la structurarea domeniului de Learning & Development din piaţa de business românească.