Categorii

SeoNet.ro AdServer

HostMama

gazduire web ieftina

Roche desemnat, pentru al treilea an consecutiv, liderul sectorului farmaceutic, in Dow Jones Sustainability Index

Data publicarii: 14.09.2011 ora 08:09 AM


Compania elvetiana Roche a fost desemnata, pentru al treilea an consecutiv, liderul sectorului farmaceutic al Dow Jones Sustainability Indexes (DJSI). Indexurile DJSI World si DJSI Europe urmaresc performantele celor mai importante companii care deruleaza proiecte de dezvoltare sustenabila din punct de vedere economic, social si al protectiei mediului.

„Suntem mandri ca am fost din nou desemnati lider al sectorului farmaceutic din Dow Jones Sustainability Indexes (DJSI). Pe parcursul anului trecut am facut progrese cu privire la diminuarea consumului de energie si imbunatatirea eficientei energetice si, de asemenea, am introdus noi programe prin care sa punem la dispozitia pacientilor din intreaga lume produse si servicii medicale inovatoare si de calitate.”, a declarat Severin Schwan, CEO al Roche.

Proiectele Roche din domeniul dezvoltarii sustenabile ce au avut o pondere mare in evaluarea DJSI au inclus programele care s-au concentrat pe atragerea si retinerea angajatilor valorosi precum si implicarea in diferite proiecte de protectie a mediului. La acestea s-au adaugat si serviciile medicale inovatoare care contribuie la imbunatatirea calitatii vietii pacientilor.

In 2009, Roche si-a definit obiectivele pentru urmatorii cinci ani, printre acestea numarandu-se cresterea cu 50% a procentului de femei care ocupa pozitii cheie in organizatie, precum si reducerea consumului de energie cu 20% pana la sfarsitul anului 2014.

Despre Dow Jones Sustainability Indexes (DJSI)

Lansat in 1999, Dow Jones Sustainability Indexes reprezinta primul sistem global de indici de urmarire a rezultatelor financiare ale celor mai importante companii care deruleaza proiecte de dezvoltare sustenabila si este bazat pe cooperarea dintre Dow Jones Indexes, STOXX Limited si SAM.